Cel mai bun fotograf este cel pe sufletul tău

Anamaria | 09 October 2019


Nu am mai scris de multă vreme: au fost ieșiri, organizarea primului meet-up (de care vă voi povesti în alt articol) și o serie de evenimente de familie, însă nu pot să nu vă povestesc despre o întâlnire inedită de acum câteva săptămâni. 


La nunta unor prieteni am avut ocazia să-l cunosc pe Ionuț Drăghiceanu, un fotograf din București cu care am purtat o discuție foarte interesantă. Sunt o fire curioasă și i-am pus tot felul de întrebări să aflu dacă în București cerințele mirilor sunt diferite, sau dacă nunțile diferă de cele din Timișoara și cel mai important cum își alege el mirii cu care colaborează? 



In primul rând a subliniat că între fotograf și miri trebuie să existe o relație bazată pe incredere, pentru că astfel fotograful va fi liber la creativitate și nu va funcționa dupa anumite tipare , iar mirii vor fi relaxați pentru că sigur vor primi un rezultat pe masură. Mi-a explicat că lui îi place să construiască povești în jurul fiecărui eveniment pe care îl fotografiază, iar sedințele foto pentru album caută să le facă în locuri pitorești, în natură, cu lumină naturală care să îi dea posibilitatea de a creea cadre expresive.


Era atât de pasionat de tot ce îmi povestea încât nu am putut să nu îl întreb dacă pentru el fotografia este artă sau business și mi-a răspuns sincer că un pic din amândouă, însă nu poți fi printre cei mai buni fotografi dacă nu îți ridici munca la rang de artă. 



Bineînțeles că am vrut să aflu și care sunt cei mai buni fotografi de nuntă din București în opinia lui și care sunt tarifele, iar ceea ce a urmat mi-a plăcut tare mult. Mi-a spus că după părerea lui nu există cel mai bun fotograf, ci fotograful care prin stilul lui se apropie cel mai mult de ce își doresc mirii.


Sfatul lui a fost ca înainte de a alege un fotograf care să vă imortalizeze momentul, să cereți recomandări de la mai multe persoane, ideal de la clienții pe care i-a avut acesta și pe care îi puteti găsi adăugați în pozele lui pe Facebook, să comparați mai multe portofolii pentru a vă asigura că fotograful recomandat este pe sufletul vostru. Se întâmplă frecvent ca niște prieteni să vă recomande fotograful cu care au colaborat ei, însă vouă să nu vă placă pozele lui sau la prima discuție cu acesta să vă dați seama că nu puteți comunica cu el. 



Vă mai aduceți aminte că iarna trecută scriam un articol în care vă subliniam faptul că fotograful este furnizorul care vă însoțește cel mai mult pe parcursul evenimentului și tot el este cel care vă creează amintirile. Același lucru mi l-a spus și el: că mereu îi sfătuiește pe miri să investească în partea de foto-video pentru a obține un rezultat de calitate deoarece peste ani va fi atât de plăcut să retrăiți momentul prin cadre de neuitat.


Am insistat să îmi spună care sunt tarifele practicate și sincer nu sunt departe de Timișoara. Un lucru pe care puțini fotografi îl practică este faptul că pe site-ul lui puteți găsi un calculator de tarife care va spune exact cât platiți și pentru ce anume, în funcție de tipul de nuntă (de noapte sau de zi), de numărul de albume sau de opțiunea pentru o sedință foto după nuntă.  Vă îndemn cu căldură să intrați pe site-ul lui să vă configurați propriul pachet dorit. Mie mi-a plăcut mult: Preturi



Ionuț Drăghiceanu este fotograf de evenimente de familie de aproximativ 7 ani, în special pe fotografia de nuntă. În opinia lui este foarte important ca fotograful pe care îl alegeți să fie axat pe acest tip de fotografie deoarece modul în care abordează și exprimă în cadre evenimentul, emoțiile și trăirile voastre este diferit față de un fotograf obișnuit cu alt gen de fotografie. Știți cum e:  în fotografie e ca în medicină: dacă te doare piciorul nu vei merge niciodată la cardiolog, ci doar la ortoped. ☺


În încheiere îi mulțumesc lui Ionuț atât pentru discuție cât și pentru că și-a dat acordul să scriu acest articol și să folosesc poze din portofoliul lui. Era să uit : fotografia de mai jos a fost aleasă printre cele 20 de fotografii care vor fi expuse în cadrul ITF – Imagine Timișoara Festival în luna noiembrie.



Mai multe fotografii puteți găsi pe site-ul lui: Pagina dedicata Nuntilor



Spune-ne părerea ta!

Trebuie să fii logat ca să poți adăuga comentarii.

Urmărește-ne

Ești în căutare de inspirație? Articole, sfaturi, idei, poze și o întreagă comunitate te așteaptă. #nuntacrunta

nunta crunta postare blog apreciata