Invitația la nuntă - ca un teaser pentru ce va urma

Anamaria | 01 August 2019


Săptămânile trecute am adăugat pe platformă o nouă categorie de furnizori și mai precis cea a creatorilor de invitații. 



Probabil cei mai mulți dintre voi aveți acasă o colecție de invitații de la evenimente la care ați fost, iar atunci când vine vorba să faceți curățenie, majoritatea vor lua drumul reciclării, dar sunt câteva care vă sunt dragi și le păstrați- poate pentru că vă leagă amintiri frumoase de eveniment sau de miri sau pur și simplu sunt deosebite și doriți să le păstrați. 


Și iată că am ajuns la subiectul de azi: oare cum să fie invitația la nunta voastră? În articolul legat de tradiții - Povești din spatele unor ritualuri de nuntă urmate și astăzi- vă povesteam cum în vechime chemarea nuntașilor la eveniment era un adevărat ritual în care feciori ai satului îmbrăcați în straie de sărbătoare mergeau din casă în casă cu o săptămână înainte de nuntă și anunțau marele eveniment. Aceștia erau numiți CHEMĂTORI. În timp chemătorii s-au transformat într-o invitație, însă importanța și semnificația a rămas aceeași, așadar cum o alegem, când o înmânăm?


Primul meu sfat - să fie în concordanță cu tematica nunții dacă aveți una dacă nu să fie în consonanță cu celelalte printuri: meniuri, numere de masă, carta invitaților. De cele mai multe ori se alege invitația iar apoi se face designul șii celorlalte printuri. Veți observa că majoritatea furnizorilor specializați au pachet ce cuprinde toate printurile pentru a vă face viața ușoară. 


Dar oare să investim în această bucată de hârtie sau nu? Nu trebuie să învestiți prea mult pentru că sunt alte detalii ce merită un buget generos, însă nici nu neglijați subiectul pentru că invitația este ca un teaser pentru ceea ce va urma. Când spun asta mă refer la următorul fapt: dacă veți avea o nuntă clasică, elegantă invitația va reflecta acest lucru , iar dacă vă doriți o nuntă colorată și invitația vă sfătuiesc să fie așa. 


Vă mai dau un sfat: dacă ați făcut poze pentru save the date, folosiți una pentru invitație. Eu sunt mare fan al invitațiilor personalizate pentru că mi se pare că acolo se găsește o parte din sufletul nostru. La nunta noastră am folosit o poza făcută  la primul eveniment la care am fost împreună, iar pentru botezul micuțului nostru poza a fost din sesiunea de new born. Noi am ales să facem astfel invitațiile pentru că le-am trimis și unor persoane importante pentru noi care știam că nu vor putea participa dar această invitație însemna foarte mult pentru ei.


Un alt sfat pe care vi-l dau și care vine din lecția învățată la botezul lui Luca - pe lângă textul frumos ales sau compus de voi specificați clar toate detaliile evenimentului. Nu e necesar să treceți datele cununiei civile (acesta este un eveniment privat doar pentru voi si familie) însă datele legate de cununia religioasă și party e bine să fie foarte clare: oră, locație, adresa exactă a locației. Noi în invitația de botez am trecut doar Biserica Ortodoxă cu hramul… , din cartierul…. , însă adresa exactă nu am trecut-o. Am realizat acest lucru cu o zi înainte de eveniment și am început să dau telefoane și să trimit locație pe facebook sau whats up- o sarcină și un stres în plus.


Și după ce am făcut design-ul, lista persoanelor pe care îi doriți alături este gata oare când e potrivit să le înmânăm? Sfatul meu este să vă luați suficient timp atât să le împărțiți cât să și primiți confirmări dar nici prea mult. Așadar ideal ar fi să începeți cu aproximativ 3-4 luni înainte iar pe invitație să treceți data limită pentru confirmări cam cum o lună - 3 săptămâni înainte de eveniment. Din momentul în care expiră termenul pentru confirmări să aveți timp să îi și contactați pe cei care nu vă onorează cu un răspuns și să pregătiți toate detaliile personalizate la care vă gândiți și care implică numele invitaților - cum ar fi carta invitaților care stă la intrarea în sală.


În încheiere vă las un ultim sfat: invitația ca orice detaliu al nunții este indicat să reflecte relația voastră și iubirea voastră























Spune-ne părerea ta!

Trebuie să fii logat ca să poți adăuga comentarii.

Urmărește-ne

Ești în căutare de inspirație? Articole, sfaturi, idei, poze și o întreagă comunitate te așteaptă. #nuntacrunta

nunta crunta postare blog apreciata