Timișoara Fashion Week ediția a 3-a - o experiență inedită

Anamaria | 31 May 2019



Acum două săptămâni am fost invitată să particip la cea de a 3a ediție a celui mai mare eveniment de modă din Vestul țării - și nu o spun eu, o neavizată, ci o subliniază chiar profesioniștii.
Pentru mine totul a fost o aventură. Trebuie să vă mărturisesc că nu sunt obișnuită să iau parte la evenimente mondene și m-am simțit ca un copil dus pentru prima dată într-un restaurant. 
Nu am dormit 3 nopți pentru a-mi alege ținuta: să fie rochie lungă de voal, să fie piele, să fie pantaloni la dungă, să fie fustă cu modele maramureșene. Norocul meu a fost vremea care din păcate nu a fost foarte prietenoasă, așadar mi-a restrâns opțiunile drastic. Acum judecați voi dacă am fost în ton cu evenimentul sau nu. Tot ce pot să vă spun este că ținutele doamnelor au fost dintre cele mai diverse - de la rochie cu paiete sau costum, până la blugi cu tocuri. Mă înclin în fața domnilor care majoritatea au optat pentru costume care mai de care mai elegante fără a trece în zona costumelor de ceremonie. 

Evenimentul a fost organizat într-o locație superbă din punctul meu de vedere. Auzisem de Galla Events, însă nu am avut ocazia să merg acolo până la acest eveniment. Îmi place foarte mult unde este amplasată - la liziera pădurii, departe de șoseaua principală, înconjurată de verdeață. Este o locație care emană eleganță și rafinament prin detaliile simple, bine alese și împletite. Este o locație potrivită inclusiv pentru pozele mirilor și de ce nu pentru a organiza o cununie civilă. 

Revenind acum la evenimentul în sine, poate vă veți întreba de ce NuntaCruntă.ro a luat parte la un eveniment de modă? Poi e simplu - pentru că ne-am dorit să vedem care sunt tendințele în moda masculină atât pentru miri dar și pentru invitați, și care sunt tendințele în ceea ce privește rochiile de seară pentru doamne. Mi-aș fi dorit enorm să văd și o colecție de rochii de mireasă, însă nu a fost să fie pentru că cei de la Casa Marcu au defilat în a 2-a zi de eveniment când mi-a fost imposibil să particip.

Pot să vă spun că mi-au atras privirea rochiile destinate domnișoarelor de onoare create de Rodica Costea Royal Concept. O colecție cu rochii vaporoase în culori calde accesorizate cu diademe prețioase realizate după un design unic. Mă încântă faptul că această colecție a fost gândită și realizată în Timișoara purtând amprenta celei pentru care bunul gust și eleganța sunt literă de lege, contribuind major la lumea modei din Vestul țării. Această doamnă este nimeni alta decât dna Rodica Costea, cea care a adus în Timișoara brandul Felix Ramiro ridicând standardele modei masculine, care mai apoi a pus Vestul țării pe harta modei prin organizarea Timișoara Fashion Week. Dacă sunteți interesate să vedeți întreaga colecție de rochii și diademe vă încurajez să le vizitați showroom-ul.

Și dacă tot am vorbit de domnișoarele de onoare, am găsit inspirație și pentru miri și cavalerii lor de onoare în 3 colecții: Cozacone, Tudor Tailor și bineînțeles Felix Ramiro. Felix Ramiro a fost alegerea soțului meu la nuntă, atât vestimentația pentru cununia civilă cât și cea pentru nuntă. La început am crezut că va fi doar pentru acest eveniment, însă pe parcursul anilor a rămas fidel în special în ceea ce privește cămășile. 
Am fost foarte plăcut surprinsă să îl văd participând la acest eveniment inclusiv pe cel care a dat numele  brandului - dnul Felix Ramiro - sosit din Spania.

Despre Tudor Tailor pot să subliniez liniile clasice abordate în colecția prezentată care mereu vor da un ton de rafinament și aspectul poate cel mai important: toate costumele sunt made to measure. Am și pentru ei doar cuvinte de admirație, deoarece un amic foarte bun de al nostru - care are probleme mari în găsirea costumului și a cămășilor - a avut curajul și inspirația să se lase pe mână Tudor Tailor și ce a ieșit a fost fără reproșuri.

O colecție inspirată parcă din perioada interbelică a fost cea a Alinei Moza. Costume si rochii parcă rupte din poveștile Bucureștiului de altădată, folosind materiale de înaltă calitate. Costumele acestei colecții pot fi ușor alternativa perfectă pentru un mire altfel. 

Chiar dacă majoritatea nunților sunt organizate în sezonul cald, pentru acele mirese care optează pentru o nuntă iarna, Carolina Design a propus o colecție de haine de blană care pot accesoriza perfect rochia de mireasă.

Aș vrea să închei defilarea colecțiilor cu cea a Ancăi Costil. Propunerea ei mi s-a părut foarte potrivită pentru nunți de vară, poate chiar pe malul mării. Rochii în culori vii realizate din mătase având linii ușoare și vaporoase pot fi alegerea inspirată pentru domnișoare de onoare, simple invitate sau de ce nu chiar nașe. Ce pot să vă spun despre Anca este că mie mi-a fost drag să  lucrez cu ea, să gândim o rochie împreună, iar rezultatul a fost cel așteptat: o rochie care a atras toate privirile. 

Bineînțeles în cele 2 zile de eveniment au fost mai multe colecții decât cele prezentate aici, însă am optat să vă vorbesc doar despre acestea pentru că am participat doar în prima zi, iar din colecțiile primei zile pe acestea le consider inspirație pentru o nuntă cu stil. 

În încheiere vreau să subliniez că, deși este un eveniment organizat la Timișoara, poate foarte ușor să concureze cu cele din capitală având tot ce îi trebuie: invitați unul și unul - Iulia Albu fiind invitata de onoarea, Laura Languerova- Miss Intercontinental Europe, Bianca Drăgușanu - imaginea Clinicii Dentare Dr. Bratu, Cosmina Păsărin - Prezentatoarea evenimentului și să nu uităm de omul din umbră care a făcut ca acest eveniment să fie unul de elită - Alin Gălățescu - cel care a organizat numeroase evenimente de acest gen, care trăiește pentru modă, un om cu viziune care, așa cum a declarat chiar el, s-a îndrăgostit irevocabil de Timișoara. 

În așteptarea următoarei ediții Timișoara Fashion Week, dragi cititori, vă încurajez să participați și voi la acest eveniment unic în zona de Vest pentru că experiența este una de neuitat. 
Vă las mai jos în compania unui filmuleț foarte frumos realizat de George Miheș, în care a surprins momentele importante ale evenimentului, iar pentru poze care să ilustreze cele prezentate vizitați pagina Timișoara Fashion Week.

Timisoara Fashion Week 3 from George Mihes Video Stories on Vimeo.



Comentarii

Galla Events


Mulțumim pentru cuvintele frumoase despre sala noastră :)


31 Mai 2019

Spune-ne și tu părerea ta!

Trebuie să fii logat ca să poți adăuga comentarii.

Urmărește-ne

Ești în căutare de inspirație? Articole, sfaturi, idei, poze și o întreagă comunitate te așteaptă. #nuntacrunta

nunta crunta postare blog apreciata