Azi se împlinesc 5 ani de când am îmbrăcat rochia de mireasă. 5 ani din care nu aș schimba o secundă, 5 ani în care am crescut enorm împreună, dar nu despre asta vreau să vă vorbesc astăzi pentru că am scris deja într-un post la finalul anului trecut - Happily ever after

Întâmplarea face că aseară am avut o discuție cu colegii mei .... legată de parcursul nostru de la momentul în care ne-am hotărât până în ziua nunții, iar un lucru important pe care s-a pus accent a fost - bun bun furnizori și vestimentație și verighete.. Lasă asta.. cum te-ai simțit în anumite momente?... așa că îmi voi deschide sufletul și vă voi povesti emoțiile trăite în această perioadă. Un fel de: e normal să plângi, e normal să țipi, să fii stresată, să vă certați dar hai să transformăm toate emoțiile într-o energie pozitivă pe care să o purtați în ziua cea mare.

Noi nu suntem doi romantici, la noi inclusiv cererea în căsătorie a fost o discuție de genu: "Auzi, dar ce ne stă în cale să ne căsătorim?" însă în spatele acestei întrebări au fost emoții enorme - ca și cum 2 copii semnaseră un pact nescris să cucerească lumea - și așa am plecat la drum. A durat 1 an și 2 luni până la marele eveniment, perioadă în care am simțit de toate: nerăbdare, fericire, stres, dezamăgire, frustrare și lista poate continua. 

Au fost câteva momente care ne-au marcat parcursul și la care când mă gândesc acum zâmbesc, dar atunci ...

Primul moment de cotitură a fost alegerea rochiei de mireasă: eu sunt o persoană căreia îi place uneori să iasă din tipare, iar nunta a fost unul din acele momente. Mi-am dorit de mult o rochie gen anii 50 pentru că simt că mă reprezintă și îmi stă bine. O rochie care să îmi dea libertate de mișcare și să fie comodă. Familia în care intrasem ține la tradiții destul de mult, așadar a trebuit să dau dovadă de multă diplomație pentru a-mi duce visul la îndeplinire, însă sufletul mi se frământa de dorință, frustrare, frica de dezamăgire, nesiguranța că nu voi fi înțeleasă și teama de a nu mă face de rușine. Am avut nevoie de o prietenă care să îmi reamintească faptul că până la urmă pot să fac compromisuri în multe aspecte ale nunții dar nu la rochia de mireasă. 

Nu vă pot descrie în cuvinte sentimentul de victorie pe care l-am simțit în momentul în care familia și nașii au rămas muți de surprindere când m-au văzut îmbrăcată.

Al doilea moment a fost managementul invitaților. Țin să subliniez că mă consider o persoană organizată, în viața căreia Excelul este un tool indispensabil și totuși la un moment dat simțeam că mă depășește situația. Câți invitați au confirmat, câți au nevoie de cazare, care vine de joi, care de vineri, care de sâmbătă, care cu care stă în cameră. Uneori visam numai lista de invitați. Am depășit situația prin faptul că am cerut ajutor. Am împărțit sarcina asta cu socrul meu și cu mama mea, care erau responsabili de invitații din partea fiecăruia. 

Organizarea nu a fost lipsită nici de supărări, neexprimate, dar care pluteau în aer și care bineînțeles au sărit în aer într-un moment cât se poate de nepotrivit, așadar dacă există ceva ce nu vă convine sau observați că cei implicați sunt deranjați de anumite aspecte, nu treceți cu vederea, discutați și lămuriți.

Totodată, nu am fost lipsită nici de panică: cu o săptămână înainte de cununia civilă am rămas fără hair stilistă. Panică majoră, colacul meu de salvare a venit de la manichiurista mea care mi-a recomandat un salon unde am cunoscut cea mai tare echipă și cea mai tare hair stilistă ever, la care nu renunț niciodată. A făcut minuni atunci, face și cum la câte idei trăsnite am. 

Panică majoră a fost și la cununia civilă când am rămas fără fotograf pentru că săracul om avea o problemă gravă de familie, care i-a șters din minte amănuntul că ar trebui să ne anunțe. În fața casei căsătoriei a trebuit să tragem aer în piept, să găsim soluția, care a venit de la un prieten ce ne-a folosit aparatul personal, norocul nostru a fost că în acea perioadă încă aveam timp de pasiunea mea pentru fotografie și aveam un aparat semiprofesional. 

Și da - perioada cea mai încărcată emoțional a fost cea de dinainte de nuntă cu 2 săptămâni, în care nu mai știam unde să mă împart. Mă simțeam ca un coordonator de festival căruia îi sună telefonul într-una, agenda e plină de întâlniri, toată lumea vrea răspunsuri la întrebări atunci și peste toate mai trebuie să se și odihnească, mai are nevoie și de câteva ore la salonul de frumusețe, că doar trebuie să fie cea mai frumoasă. Cum am trecut peste această perioadă? Simplu: am înțeles că nu le pot face pe toate, am împărțit sarcinile și cel mai important am avut încredere că lucrurile se vor întâmpla așa cu îmi doresc. Am avut și momente de lipsă de comunicare din cauza supraîncărcării, care au generat o ceartă groaznică cu socrul meu chiar în seara de dinaintea evenimentului. Dar am înțeles amândoi după 20 min de țipat unu la altu, că suntem amândoi obosiți, că amândoi suntem stresați, că amândoi am dus în spate un eveniment care ne doream să iasă perfect. Perfecțiune nu există, însă trebuie găsit echilibrul care să vă dea liniște sufletească. O porție sănătoasă de plâns a eliberat toată tensiunea și energiile negative, pregătindu-mă pentru ziua ce urma. 

În ziua nunții parcă pluteam - am avut prieteni care m-au întrebat ce am fumat (în perioada aceea încă fumam ocazional). Pur și simplu mă setasem interior că nimic nu poate să îmi strice ziua, eram conștientă că făcusem tot ce putusem să iasă un eveniment frumos, de acolo înainte mai e și mâna lui Dumnezeu. Am avut un singur moment de panică când ne-am trezit în fața bisericii fără acte și verighete. Norocul meu a fost că s-a rezolvat repede și că am avut-o alături pe mătușa mea care m-a calmat. Dacă mă întrebați când am realizat cu adevărat greutatea evenimentului și când m-au năpădit emoțiile, pot să vă spun că doar în momentul în care am urmărit filmarea. Eram atât de plină de adrenalină ca totul să iasă așa cum am planificat, încât relaxarea a venit pe la 4 dimineața când s-a instalat oboseala. 

Din organizarea nunții am învățat două lucruri:

1. Pentru a organiza un eveniment perfect, fără peripeții, e nevoie să fii: Senior Project Manager cu specializare în comunicare și doctorate în Diplomație și tehnici de relaxare - imposibil

2. Nunta este evenimentul în care limitele fiecăruia sunt testate, în care învățăm să facem compromisuri și la ce să le facem, învățăm să împărțim sarcini și să avem încredere că vor ieși așa cum ne dorim - exact ca în viață, singura diferență este că nunta vine și trece, dar viața voastră împreună de acolo începe și cum gestionați toate situațiile și emoțiile vor defini parcursul ei. Luați mereu tot ce e mai bun din fiecare experiență și nu vă lăsați copleșiți pentru că viața vă da exact cât puteți duce.