Tendințe în îmbrăcămintea de nuntă pentru bărbați - Viggo by Cătălin Botezatu

Anamaria | 17 March 2019

Photo Source: Viggo by Cătălin Botezatu

Fie că ești personajul principal, fie că ești cavaler de onoare sau simplu invitat, îți vom prezenta câteva exemple de ținute pentru ziua, și respectiv seara mult așteptate. Cum evenimentul la care participi este unic, întotdeauna am încurajat ideea de a investi într-un costum de nuntă potrivit pentru ocazie, care să te facă să strălucești, dar care, în același timp, să aibă, pe termen lung, un loc de onoare în garderoba ta.

Printre tendințe se numără croiala slim, reverele ascuțite sau șal, culorile vibrante precum bordeaux, albastru cerneală, violet. Eleganța costumului la trei piese este titrată de presa de specialitate, această opțiune fiind o variantă sigură pentru ceremoniile din noul an. Personalitățile îndrăznețe pot adăuga un pattern floral, de exemplu în textura unui smoching navy. Eficacitatea detaliului este în vogă și prin contrastele cromatice și de textură ce conturează subtil ținuta mirelui. În fond, mantra constă în a pune în evidență țesătura, care poate fi extravagantă sau nu. Desigur, toate aceste trend-uri trebuie adaptate la contextul, locația și tema nunții voastre.

Nunta tradițională
Dacă participi la o nuntă care nu impune, în mod imperativ, un dress code "black-tie", îți recomandăm costumul negru clasic, din trei piese. O variantă discret derivată din clasicul tuxedo, acest gen de costum presupune un sacou într-un singur nasture, cu revere șpiț de lățime medie și buzunare cu refileți fără clapete. De asemenea, este crucial ca acesta sa fie croit pe un tipar slim, care flatează prin șarmul și vigoarea sa. Construit dintr-o țesătură cu elasticitate naturală, acesta va asigura confortul necesar pentru întreaga noapte petrecută pe ringul de dans. Pentru cavalerii de onoare recomandăm costumul din două piese într-o nuanță deschisă sau medie de gri, cămașa albă twill și cravată neagră.

Nunta formală
Pentru mirele clasic, care va excela prin eleganță, smochingurile negre sau midnight blue cu revere șal îmbrăcate în mătase sunt, categoric, variantele cele mai înțelepte. Cu detalii din mătase ca elemente de distincție, acest tip de smoching are un caracter atemporal, poziționându-se pe cea mai înaltă treaptă a eleganței. Cavalerii de onoare pot adopta cu ușurință costumul negru clasic din lână stretch sau costumul gri închis din două sau trei piese.

Nunta în aer liber
Dacă sentimentul de întoarcere la mama natură este unul atât de puternic încât hotărăști să dedici acestuia inclusiv evenimentul tău, atunci îți recomandăm un smoking burgundy. Chiar dacă nuanțele de maro, verde sau navy pot fi aparent subapreciate, acestea livrează doza de eleganță ideală pentru o nuntă în grădină, în pădure sau, în general, în natură. Costumul tău nu doar că se va încadra perfect cadrului, ci va deveni o piesă importantă din garderoba ta. Cavalerii de onoare pot îmbrăca un costum contrastant celui pe care tu îl vei alege, din tweed sau dintr-o stofă all season.

Nunta pe plajă
Din ce în ce mai apreciate, nunțile sărbătorite în bătaia brizei sunt o reală provocare în materie de vestimentație. Bineînțeles, țesăturile folosite își spun cuvântul, fiind și cel mai important factor în atingerea echilibrului perfect dintre confort și eleganță. Astfel, prima recomandare ar fi costumul realizat integral din in, în nuanțe de alb, crem, bleu sau maro. Croit pe măsură, cu un farmec plin de nonșalanță specific inului, aceasta este alegerea desăvârșită pentru o petrecere de poveste. Optează pentru un sacou unconstructed (adică sacoul acela fără întărituri, fără pernițe de umeri și necăptușit) și simte-te liber să îți transformi nunta într-o experiență de neuitat!
Pentru cavalerii de onoare recomandăm costumul din lână lejeră, sub 220 de grame pe metru liniar, bleumarin.

Nunta casual
Pentru o căsătorie desfășurată într-un cadru mai restrâns, in mijlocul prietenilor și membrilor familiei, îți recomandăm să fii creativ și să încerci o combinație de sacou și pantalon în contrast sau chiar o combinație de vestă plus pantalon. De exemplu, un sacou în carouri cu note dominante de albastru și un pantalon albastru royal în contrast este o ținută care își va atinge cu ușurință menirea. Bineînțeles, paleta de culori este la dispoziția ta.

Experimentează mai multe combinații și alege-o pe cea care îți e cea mai aproape de suflet. Acestea sunt doar câteva sugestii care depind si de tematica nunții tale. Îți recomandăm ca, indiferent de cât de bine informat ești, să nu renunți la sfaturile unui consilier vestimentar cu experiență. 

Pentru mai multe detalii puteți accesa:

www.viggo-tailoring.com
www.facebook.com/viggotailoring/

Photo Source: Viggo by Cătălin Botezatu



Spune-ne părerea ta!

Trebuie să fii logat ca să poți adăuga comentarii.

Urmărește-ne

Ești în căutare de inspirație? Articole, sfaturi, idei, poze și o întreagă comunitate te așteaptă. #nuntacrunta

nunta crunta postare blog apreciata